Stii sentimentul ala cand totul merge pe dos? Eh, it's just happening. Plec de acasa, sa vorebesc cu o fosta profa de engleza..avea treaba. Ok.. ma duc pana in Unirea..fara probleme aici. Vin acasa, ca orice om, primu lucru pe care il fac este sa pornesc calculatorul. Dar iata! mess-ul nu merge. Incerc meebo. Dupa 5 minute se deconecteaza. "Cu atat mai bine" imi spun. "ma duc sa vad care e faza cu mp4 ala"...cat am fost in bulgaria s.a stricat...in sensul ca se aude si prin casti si prin micul difuzor pe care il are. Deodata. Daaaar...ia garantia de unde nu-i. Lucky me, o inspiratie fotografica ma loveste din plin si ma duc sa pregatesc terenul. Totul frumos... caut papusile mele Barbie (aveam nevoie de una ptr o poza) ma simt din nou copil (nu ca nu as mai fii oricum), uit de tot si ma bucur sa le tin in mana sa le pieptan, sa ma uit la micile lor castroane si chestii de bucatarie..., imi amintesc o dorinta veche...de a avea propria colectie odata si odata. Aduc in sfarsit si aparatul. Si...dau pe M. De la Manual. Si apoi...*suspansu asta* ecranul se face albastru si scrie mare cu rosu..."BATTERY EMPTY".
lol. :))

ciudat e ca nu sunt pissed sau ceva. Inca. :))
Asta cred k e primu meu post din realitatea mea...adica "am fost acolo si m.am intalnit cu x si ce frumos a fost"
daar ma plictisesc.
si ca tot veni vorba, ma trec fiorii gandindu-ma la rezulatatul de la cpe...

gata, too much. bye :)) :P

asteptare...

Nu.ti petrece viata asteptand, scrutand zarea pentru o minune care nu exista, o himera care nu va depasi granitele imaginatiei tale. Priveste in schimb, atinge, asculta miroase minunile de langa tine, strange-le in brate si bucura-te ca sunt ale tale si nimeni nu le poate lua.


Vrabiuta nu stiuse asta. Sau poate nu se putuse impotrivi. Dar acum se gasea iubind Pasarea Pheonix. Era mult peste conditia ei si stia asta foarte bine. Pheonix-ul era aproape un semi-zeu si orice ar fi facut nu l-ar fi putut urma pe taramul nemuririi.
- De ce nu ma iubesti? da.mi macar voie sa te iubesc eu. Fii o statuie, si.mi va fi de ajuns.
-Sa.ti spun un secret.
-Dar nu vreau... nu vreau sa ma omori apoi. Daca mor nu am certitudinea ca voi ajunge undeva unde sa te pot privi, mirosi, auzi...Nu stiu daca as mai putea spera la o fugara atingere de aripi, la o impletitura din modestul meu ciripit si madrul tau tril. Nu mi te fura.
-Nu te voi omori. Decat altfel. Ti se parea ca duci o existenta prea fericita? Te.ai gandit ca dragostea e o noua provocare, ultima treapta neurcata? Si unde credeai ca vei ajunge? Acum e prea tarziu sa renunti. Ai fost infectata. E un parfum ce ti se lipeste de pori, o muzica ce.ti rasuna in timpane, un dans complicat pentru care trebuie sa simti arta pentru a-l intelege, dans ce te poarta intotdeauna altfel in acelasi loc. Daca nu stii (si nu te poti naste decat cu asta in sange) te vei impiedica mai devreme sau mai tarziu...sau vei accepta sa traiesti la nivelul pamantului, alaturi de un partener al carui dans nu iti este destinat. Dragostea e o halucinatie mai reala decat orice iti atinge pielea, pentru ca ea este in tine. Si de tine insuti trebuie sa fii cel mai sigur intotdeauna. Dspre restul trebuie sa astrezi un minim de 1% indoiala. Da, o halucinatie ca visai.. ca iubesti. Esti hipnotizat, si cand se numara de la 10 la 1 te trezesti si uiti tot. De ce aveai nevoie de un astfel de lux? Sau credeai ca imi faci o favoare? Credeai ca am eu nevoie de luxul asta?
-Tu crezi ca sentimentele suna sau iti dau un sms sa vada daca esti acasa?
-Nu ma face sa iti reamintesc ca tu esti o vrabie.
-Si ce are a face? "Dragostea ne face egali cu zeii"...sunt un uliu, sunt un flamingo, o pasare colibri, sunt si un peste zburator daca vrei. Mai mult: sunt toate astea la un loc..si se adauga bomboane, jeleuri, piper, ceai, carti. Element X e dragostea. Dar oricum, povesti despre dragoste ascult in fiecare seara, oriunde as zbura..Ce rost are sa le teoretizam?
-Vorbesti prostii si se pare, daca asa e cum zici, ca nu intelegi aceste concepte in practica personala.. Te uiti prea mult la televizor. Esti doar un copil. "It couldn't have worked between us."
-" You don't know that, honey." Si tu te uiti prea mult. Vorbeai de arta.. de artisiti ... a fi copil e o stare psihica.. nu are legatura cu maturizarea. Il iau ca pe un compliment, desi imi dau seama, cu tristete, ca nu a fost spus asa.
-E usor sa te fac sa fii rea...e si un noroc si un ghinion.
-Spune.mi secretul ala.
-Nu ai sa ma crezi.
-Stiu ca mi.l vei spune...
-Te iubesc si eu.
-Vreau sa te cred. Dar nu inteleg ceva: ce sta intre noi atunci?
-Chiar eu. Sunt un Pheonix, si as arde in flacara proprie pentru eternitate daca mi.as trada confratii in acest sens.
-Atunci nu ai inteles ceva. Pentru dragoste faci orice. Tradezi natura si nu meriti sa simti ce spui ca ai simti si nici ca altcineva sa simta la fel pentru tine. Nu esti decat o cioara in haine de Pheonix< unul adevarat ar pune mai mare pret pe sentimente

~COPILUL SI DUREREA~

Se impiedicase si cazuse. Orice copil cade. Dar viata ei fusese un sirag de cazaturi, de julituri, explozii, accidente... sirag rupt de unele momente pentru care ar fi dat orice sa continue, sa "inghete" timpul in acele clipe.
Statea sprijinita de un zid, la umbra unei cladiri inalte, de sticla, simbol de neinlaturat al unei civilizatii dependente (de orice: politica, fotbal, cumparaturi, muzica) si isi clatea genunchii de sange, isi spala amintirile de tristete. Viata ii trecea prin fata ochilor cu 100 km/h. Viata ar trebui amendata: conduce cu viteze mult peste limita admisa in orase, iar pe autostrada face pana de motor.
Ea nu mai vroia sa conduca. Viata fusese o sarlatana cu ea, ce avea mai de pret: ii luase copilaria. De fapt, ea intotdeauna avea sa fie copil, dar lumea nu.i mai recunostea "statutul", iar asta ii fura jumatate din placere. "A fi copil este o stare de spirit. Nu te opresti din a fi copil la majorat, dar nici nu mai poti continua daca cineva iti fura asta." gandea.

Avea 40 de ani si 2 copii: un baiat de 13 ani si o fata de 10. Normal ca ii iubea nespus, dar de nenumarate ori ii vedea ca fiind fratii ei, companionii ei de joaca si se satura sa joace rolul de mama serioasa. Era un copil si ar fi alergat cu ei, s-ar fi aruncat cu ei in iarba, ar fi prins gandaci si melci cu ei, si la randu-i i-ar fi invatat sa alerge cu lupii.

Asta ii era durerea: nu mai avea timp sa fie copil, nu mai putea sa alerge cu lupii, sa doarma intre ei pe muschiul padurii. Altadata lupii o inaltau prin simpla lor companie pe niste culmi ale existentei unde nimeni altcineva si nimic altceva nu ar fi fost in stare sa o urce. Ei erau un simbol al sacralitatii, al unei puteri superioare.. si totusi erau incredibili de reali, de pamantesti.

Voi fugi! O saptamana. O luna. Un AN numai pentru mine. Voi trai din nou cu ei, vor fi familia mea din nou. Dar... voi mai fi in stare? Ma vor recunoaste ei? Ma vor mai primi frunzele in cetatea lor, imi vor mai oferi culcusul catifelat si mirosul suav? Isi va mai inchide luna ochiul cand ma voi aventura in apele raurilor si isi vor mai opri acestea cursul doar pentru mine? Sau miros pra puternic a civilizatie de beton, a bani, electrocasnice, asigurari, comfort, filme hollywood-iene, haine scumpe? Ma vor ierta ca le-am parasit, alegand sa am locsorul meu caldut si bine-determinat in ierarhia sociala? Vor trece cu vederea ca am trait printre cei care seaca raurile, ranesc padurea si fura mancarea lupilor? Sau ma vor considera o renegata, parte din "lumea buna"?