Privirea ei nu intalnea nici un obstacol, se pierdea in vid, se prabusea, fara vreo tinta, printre niste ganduri amorfe, a caror esenta nici ea nu o prindea. Obosise sa lupte. Ramaneau doar doua maini intinse, care se cautau peste sute de kilometri, peste orice bariera profana. Ei cautau atemporalitatea, si aceste himere erau putinele sperante cu sanse de adeverire. Ea ii raspundea cu lacrimi uscate la urletul sau mut de ajutor. Dar el stia ca ea ar fi acolo oricand. Si cand avea sa fi strabatut desertul, va trece pragul unui orizont mai bun.

Ea nu stia ca multi din juru.i strabat, fiecare in parte, propriul desert. Toti urlam cate o zeitate surda. Sau poate, nu stim cum sa urlam, cum sa ne rugam.
"dar ce e o stea, intre atatea mii?e la fel ca o iubire pierduta printre altele."
"stii bine ca nu e asa. Lacrimile tale sunt apa de suflet, si sunt singura substanta care ma ajuta sa supravietuiesc. Daca nu am plange, apa planetei s.ar imputina. Toti oameni sunt la fel, dar tu trebuie sa fii un mediocru aparte. "

povestea lor continua, neintrerupta de vreun dezastru sau de o minune. povestitile tutoror se itrpatrundeau, incalcindu-se, iar povestitorul se plictisise, isi luase concediu. singur, ca intotdeuna.