In sfarsit am invatat sa merg pe bicicleta. Dar ca orice lucru pe care il fac, si asta e diferit de cum fac ceilalti. De fapt e o bicicleta din acea.. de circ, cu o roata.
Si uneori ma trezesc "Sub pamant srl" si ma sperii, si ma pierd in intunericul sufletului, si intind mainile sperand ca mai e cineva alaturi de mine, dar singur e pamantul recisor, care imi sopteste ca vor veni vremuri mai bune, si uneori mai prind si cate un fir al propriilor ganduri si ma tin strans de el, fiind singurul care ma scoate in final la lumina... Si ma mai intorc cand simt cate un rasuflu uman in spate.. o data a fost chiar Rudyard Kiplling, amintindu-mi ca Triumful Si Dezastrul sunt doar 2 impostori ce trebuie tratati la fel. Halucinatiile sunt atat de reale, dar totusi atat de amorfe... le simt parte cu mine..
Si apoi ma frec la ochi, si descopar ca de fapt sunt in alt hau de necuprins, si ma simt mica privind marele albastru din juru-mi, si imensa vazand toate locurile vechi, si care imi par atat de indepartate acum, de pe acel "Pamant". Si e incredibil, dar caldura nemaivazuta, si totusi parca atat de familiara a norilor imi confirma noua realitate. Si uit toate sparturile trecutului, si las in urma duhoarea amintirilor, arunc departe perlele dintre lacrimi, si imbratisez cu toata fiinta, si chiar cu 21 de grame in plus decat atat, noua realitate pe care am visat-o ieri. Nu, nu e un hau, pentru ca stii ca am cu ce sa'l umplu..
Si continui sa pedalez, inainte si inapoi..si iar inainte, ca viata nu se mai intoarce, si in amintiri nu se traieste..
Si bicicleta mea cu o roata e stropita cu dragoste, si e mai speciala decat a oricui.. doar cine se mai plimba subteran si aerian pe o roata?!?