>COPILUL SI DUREREA<

Simti o mangaiere usoara. O gadila si in acelasi timp ii facea placere. Apoi o alta mana, una aspra ii atinse fata..si parul. I se parea atat de aspra incat avea impresia ca aude zgomotul facut de aceasta prin parul ei. A intins si ea o mana tremuranda, in cautarea celeilalte:se temea, o mana poate fii calda si protectoare, dar nu e intotdeauna prietenoasa. O atinse si se sperie: nu pipaise n viata ei o inchetura atat de plapanda. A incercat sa aduca mana mai aproape..dar usurimea cu care a ridicat-o i s-a parut intimidanta. O lasa.."oare de ce nu ii aud pasii, respiratia??" Cu un amestec de furie ca cineva si'ar putea bate joc de ea, frica si curiozitate se ridica si deschise ochii. Nu era nimeni. Cu siguranta isi batea joc de ea!! S-a ridicat in picioare, si, vazand puzderia de frunze multicolore ce i se asternea la picioare se apleca extaziata sa culeaga cateva. De multa vreme nu mai vazuse asa o imbinare perfecta a tuturor nuantelor posibile. Ultima data cand isi aducea aminte de ceva la fel de frumos era ziua cand ii murise mama. Atunci plansese enorm si inca regreta ca patase acel covor superb cu lacrimile ei naive. Simti si acum o margea calduta prelingandu-i-se pe fata, dar a sters-o repede, considerand-o nevredinca in a-si gasi culcus pe acele frunze.
Isi aducea aminte sentimentul pe care il avea cand picta: era ceva ce nu mai simtise in nici o alta imprejurare. Si de cand fugise din acea casa odioasa nu mai tinuse o pensula in mana..dar oricum, fiind constransa sa deseneze dupa bunul plac al "torturantelor" nu simtea nici o placere..chiar considera toata prefacatoria asta o mare profanare. Deci nu isi facea vreun gand sa se intoarca, nici nu concepea asa ceva.
Isi duse usor mana prin par si toate gandurile disparura de parca nu le avusese niciodata. Nu ii placea sa se surprinda gandind prea mult. Considera ca analizatul faptelor este treaba de adulti, si deci avea altadata timp de asta. Si era constienta ca cei care gandesc uita sa mai vada adevaruriel simple de langa ei. Asa ca se ferea de asta.
Acum era timpul sa priveasca in jur. (intotdeauna facea lucrurile pe rand si la timpul lor). Copaci vigurosi si intelepti o inconjurau din toate partile: stejari, artari, chiar si cativa mesteceni imensi- copacii ei preferati. De undeva din apropiere se auzeau niste soapte care parca o chemau. Grabi pasul, si peste putin timp ajunge la un parau. Era rece si curat, ca unul din munti. Isi racori micutele maini, si apoi le facu caus pentru a bea. Apoi s-a asezat la cativa pasi de mal si a incercat sa se gandeasca cum ajunsese acolo, ce zi era, daca facuse prostia sa vorbeasca cu cineva, cat timp dormise, si mai ales cum ajungea inapoi in oras. Nu avea insa raspuns la nici o intrebare, si asta o enerva, pentru ca pe ea nu o prindea nimeni in nici o capcana prosteasca. Orice credeau "ei", ea nu era un gandac stupid care sa se lase ademenit intr-un borcan. Asa ca hotara ca era destul de bine acolo, racoare si placut, si singura "razbunare" ar putea fi somnul. Astfel, se intinse fericita intre frunze. Simti lacrimi calde izvorandu-i din ochi: erua lacrimi de recunostiinta, si astea erau demne de magicele frunze. Apoi un zambet amar ii inflori pe fata altadata netulburata, un zambet ca o buruiana,. ca un ciulin chiar. Isi aduse din nou aminte de toti care o inconjurau si putea fii atat de fericiti, trebuiau doar sa deschida ochii, sa nu priveasca prin tot ce aveau. Si ea nu putea face nimic ca sa-i trezeasca, iar asta o intrista. Lua o frunza..o invarti intre degetele albe si aproape uita. Clipa urmatoare adormi.