In sfarsit am invatat sa merg pe bicicleta. Dar ca orice lucru pe care il fac, si asta e diferit de cum fac ceilalti. De fapt e o bicicleta din acea.. de circ, cu o roata.
Si uneori ma trezesc "Sub pamant srl" si ma sperii, si ma pierd in intunericul sufletului, si intind mainile sperand ca mai e cineva alaturi de mine, dar singur e pamantul recisor, care imi sopteste ca vor veni vremuri mai bune, si uneori mai prind si cate un fir al propriilor ganduri si ma tin strans de el, fiind singurul care ma scoate in final la lumina... Si ma mai intorc cand simt cate un rasuflu uman in spate.. o data a fost chiar Rudyard Kiplling, amintindu-mi ca Triumful Si Dezastrul sunt doar 2 impostori ce trebuie tratati la fel. Halucinatiile sunt atat de reale, dar totusi atat de amorfe... le simt parte cu mine..
Si apoi ma frec la ochi, si descopar ca de fapt sunt in alt hau de necuprins, si ma simt mica privind marele albastru din juru-mi, si imensa vazand toate locurile vechi, si care imi par atat de indepartate acum, de pe acel "Pamant". Si e incredibil, dar caldura nemaivazuta, si totusi parca atat de familiara a norilor imi confirma noua realitate. Si uit toate sparturile trecutului, si las in urma duhoarea amintirilor, arunc departe perlele dintre lacrimi, si imbratisez cu toata fiinta, si chiar cu 21 de grame in plus decat atat, noua realitate pe care am visat-o ieri. Nu, nu e un hau, pentru ca stii ca am cu ce sa'l umplu..
Si continui sa pedalez, inainte si inapoi..si iar inainte, ca viata nu se mai intoarce, si in amintiri nu se traieste..
Si bicicleta mea cu o roata e stropita cu dragoste, si e mai speciala decat a oricui.. doar cine se mai plimba subteran si aerian pe o roata?!?

3..

si acum si pt voi, sa nu credeti ca v'am uitat, va mai tin atarnate de o sfoara, pt simplul motiv ca eu sunt eu si voi sunteti voi, si intre noi e o rapa adanca, si plina de ciulini si poate daca va arunc acea ata va prindeti de ea; pt ca nu sunteti de acord sa va zgariati fina piele prin acei maracini pt a ne intalni la jumatatea drumului.
dar franghia nu s'ar rupe daca v'ati agata toate de ea? sau oare am eu puterea sa va trec pe toate o data?
~pt palma pe care mi'am luat'o pt ca am incercat sa t ajut, sa te schimb, sa te scot de sub picioarele lor
~pt ca ma gresit si tu ai ramas aceasi, fara vreo intentie de a ierta
~pt ca esti fraiera, intr'un cuvant
~pt ca sunt naiva
~pt ca ma atasez de oameni si incerc sa'i schimb
***********************************************
PT FANTASTICA USURINTA CU CARE DATI CU PICIORUL UNUI OM CARE TINEA LA VOI!
(incerc sa evit falsitatea cuvantului "prietenie')
*** si va admir, si va detest.

FRIENDS :*
'HERE'S LOOKING AT YOU, KID!'
 

De fiecare data cand merg pe acea strada minunata- si asta se intampla destul de des- este acea batrana cu fata prietenoasa care, cu zambetul ei cald, imi arunca cate un ghiveci in cap. Uneori imi nimeresc chiar in fata..in ochi. Si atunci plang si ciobul se topeste. Ma intreb..oare de ce are atatea ghivece?? Le cumpara special pt mine? Oare sunt eu singura "victima"? Dar eu nu i'am facut niciodata nimic. Chiar i'am zambit, cu tot sufletul meu: trist, vesel, bolnav, apasat de intrebari..cum o fi el. Si m'am saturat!! vreau macar sa stiu de ce face asta. Intotdeauna pare atat de visatoare, parca e nepamanteana. Si cum uit intamplare, cum mi se duc vanataile si zgarieturile, cum mai gandesc "de data asta n'o s'o mai faca', si pasesc din nou pe acel bulevard, se intampla din nou. Pacat ca pt mine acest drum este unul vital, de neocolit, de neevitat, cel putin in conceptia mea. Si prefer o vanataie din cand in cand decat sa ocolesc intregul oras, decat a risca sa ma pierd printre ulitele fara tipenie de om.
dar de ce...?

A SCENT OF OLD

Te simt cu mine cu fiecare aer tras in piept, cu fiecare clipit din ochi, cu fiecare bataie a inimii, cu fiecare tigara. Esti omniprezent. Cu fiecare secunda care trece realizez ca vei ramane intotdeauna o parte a gandurilor mele. Si asta ma bucura. Vegheata ma simt in siguranta.
Am multe intrebari, am ganduri care nu imi dau pace..le gonesc ca pe niste muste enervante. Dar ele persista. Le evit cat pot, constienta ca altfel as pierde o parte din acesta bucurie copilareasca ce imi cucereste fiinta..din ce in ce mai mult.
Da, mi'e frica. Tu te'ai mira, nu ti'ar veni sa crezi..dar trebuie sa recunosc asta. E frica de a'mi asuma un risc..frica patetica de a renunta la ce am pt ceva mai bun. si de ea ma ascund.
Ma ascund de mine insami?? nu cred. Sunt perfect constienta de tot..dar incerc sa evit, sa ignor. Unui sentiment de asa o amploare, de asa o frumusete nu merita sa ii fie furata nici o miime din stralucire..pt..nimic, in fond. Dar oare cand alarma va suna, si cand ma voi freca de somn la ochi, vei mai fii langa mine?? Sau voi simti acea deznadejde ca dupa un vis frumos care ai vrea cu tot sufletul sa fie realitate? Imi vei zambi si ochii tai vor zice ca totul e bine, sau va fi doar camera goala, si monotonia culorilor si a zambetului??
De ce am ales sa scriu toate astea pe blog? nu stiu. poate pt ca simteam ca trebuie. E acel gen de lucru care simti ca altfel nu se poate , dar nu ii cunosti si nici investighezi motivele; pur si simplu il faci. Imi place sa'l numesc instinct. Si acest "trebuie", ca si toata acesta rasfrangere a sentimentelor mele, le'am avut in dush. Gandesc mult in dush..presupun ca apa ma inspira. (oare are legatura asta cu faptul ca sunt cal, un semn de apa?? nu stiu ce sa cred)
Nici cum mi'ar placea sa reactionezi citind asta si dandu-ti seama ca este vorba despre tine nu stiu. Poti doar sa taci, sa nu spui nimic, niciodata..doar sa nu fugi, sa nu ma dezamagesti. Sa fii tu.


_____________________
doua posturi intr'o zi...:|
sunt fericita..e simplu, simplu de tot. (dar incredibil)

MANIFEST de parere.

REJECT THE SISTEM....!!!

1.tie, tu care te abtii de la vreo parere: Scuipa cu mine pe uniformele lor. Ajuta'ma sa'i ingrop in monotonia atat de comfortabila si calduta. O monotonie a privirii, a miscarilor, a mancarii, a muzicii, a locurilor, a actiunilor, a gandurilor, si in primul rand al hainelor.
Nu mai scuipa. E de ajuns acum. Deja se simt bine: sunt niste paria. Dar refuza sa vada ca aceasta notiune nu mai poate fi definita, pt ca a contopit toata masa. Oricine e un paria. E normalitate. Ce conflict paradoxal de termeni. ~Mainile sus si ziceti cu mine:" Sunt un paria ca si ceilalti si sunt mandru"~

2. cu dedicatie, my beloved foe: Nu privi la cer: nu ai ce vedea acolo. Nu s'au facut inca rampe suspendate, asa ca inca nu e timpul sa iti muti privirea: nici scheitarii cul nu zboara atat de sus. Mentine privirea dreapta, dar din cand in cand trage cu ochiul si la pantofii oamenilor: nu uita ca incaltamintea zice tot despre cineva: manelar, hauzar, trender, scheitar, panchar, roachar, gotic, emoist. Uhmm ti s-a parut ca vezi o floare; oare chiar era un fluture ala pe care ai calcat?? crede'ma nu conteaza, oricum nu te ajuta la nimic o chestie colorata si zburatoare si cu praf enervant pe aripi.

3. Fiecare face o alegere, constient sau nu de ea. Evident ca ele depind de persoana, de mediul fiecaruia de viata. Nu se poate sa nu fie asa. Sunt putini cei care se bucura de perspectiva singuratii. Infim de putini. Si intelegand asta, de ce nu ii puteti intelege pe cei care cauta acceptarea celorlalti?? Indiferent prin ce mijloace triste incearca ei sa castige asta...poate sunt singurele mijloace pe care le pot vedea in acel moment. Nu mai acuzati poserii, pokemonii, wannabee-dunno-what. Nu este vina lor pt limitarile care ii fac sa fie astfel. De ce nu ii puteti ignora si evita pur si simplu??!!Poserismul e doar o rasfrangere a singurataii, a confuziei, a instabilitatii si a imaturitatii, last but not least. De ce imaturi?? Priveste la copii: se imita in continuu unul pe celalalt. Un adolescent nu ar mai trebui sa faca asta, adevarat, dar tocmai asta e imaturitatea. Si e trist sa fii asa: e trist sa nu mai ai un "eu" distinct si sa nu mai poti face diferenta intre "eu" si "tu". Intotdeauna am urat uniformele. Pe cand ei poarta una din proprie vointa.
concluzia la pct 3: IGNORATI POSERII VOI CEI CARE ZICETI ZILNIC IN GURA MARE CAT II URATI, PT CA ORICUM VOR EXISTA INTOTDEAUNA. (Poser e doar noul termen pt prefacut, si acestia au existat din intotdeauna, exista sub orice forma, si vor continua la fle pt muuul, muult timp.)

(cine a mai pomenit concluzie in mijlocul paragrafului???=))) ca de fapt nu am terminat)
varza.

Etichetarile astea in functie de muzica pe care o asculti sunt din nou o chestie ingrozitor de imatura pe care o urasc. Avem un borcan cu fiecare categorie mentionata mai sus (roacheri..etc), dar ingredientele astea sunt arareori folosite impreuna; daca te incumenti totusi foloseste cantitati mici, si cu bagare de seama.
E vorba din nou de mediul social din care cineva provine, si din nou nu poate fi invinuit de asta; gusturile cuiva se formeaza in urma acestui mediu si in urma experientelor "speciale" din viata sa: acele momente unice (haotic de fericite sau ingrozitor de traumatizante) care ii definitiveaza caracterul. In urma tuturor acesti factori se formeaza complexitatea sau limitarea unui om.

Si "emo" e doar un nou cuvant pt pesimist, pt introvertit. Este alegerea lor. Au dreptul la ea.Sincer, condamnandu'i pe toti mentionati voi sunteti de mii de ori mai "rai" decat ei. Pt ca nu oricine poate face o alegere buna.
Cred ca ideea de emo a degenenerat intr'un mod patetic de la ceea ce se vroia sa fie: "emo"..nu iti suna a emotional?? eu vad sensibilitate, vad oamenii care pot sa vada deasupra aparentelor. In concordanta cu imaginea actula ar trebui sa se numeasca "desps"..sau cva din "desperate".
Dar ma urasc pt ce fac acum: am inceput si eu sa caut, sa rascolesc, sa sap in acele borcane de mirodenii si sa vad cum, si din ce sunt facute.

e o varza. dar pt mine face sens, dci nu ma intereseaza.

>COPILUL SI DUREREA<

Simti o mangaiere usoara. O gadila si in acelasi timp ii facea placere. Apoi o alta mana, una aspra ii atinse fata..si parul. I se parea atat de aspra incat avea impresia ca aude zgomotul facut de aceasta prin parul ei. A intins si ea o mana tremuranda, in cautarea celeilalte:se temea, o mana poate fii calda si protectoare, dar nu e intotdeauna prietenoasa. O atinse si se sperie: nu pipaise n viata ei o inchetura atat de plapanda. A incercat sa aduca mana mai aproape..dar usurimea cu care a ridicat-o i s-a parut intimidanta. O lasa.."oare de ce nu ii aud pasii, respiratia??" Cu un amestec de furie ca cineva si'ar putea bate joc de ea, frica si curiozitate se ridica si deschise ochii. Nu era nimeni. Cu siguranta isi batea joc de ea!! S-a ridicat in picioare, si, vazand puzderia de frunze multicolore ce i se asternea la picioare se apleca extaziata sa culeaga cateva. De multa vreme nu mai vazuse asa o imbinare perfecta a tuturor nuantelor posibile. Ultima data cand isi aducea aminte de ceva la fel de frumos era ziua cand ii murise mama. Atunci plansese enorm si inca regreta ca patase acel covor superb cu lacrimile ei naive. Simti si acum o margea calduta prelingandu-i-se pe fata, dar a sters-o repede, considerand-o nevredinca in a-si gasi culcus pe acele frunze.
Isi aducea aminte sentimentul pe care il avea cand picta: era ceva ce nu mai simtise in nici o alta imprejurare. Si de cand fugise din acea casa odioasa nu mai tinuse o pensula in mana..dar oricum, fiind constransa sa deseneze dupa bunul plac al "torturantelor" nu simtea nici o placere..chiar considera toata prefacatoria asta o mare profanare. Deci nu isi facea vreun gand sa se intoarca, nici nu concepea asa ceva.
Isi duse usor mana prin par si toate gandurile disparura de parca nu le avusese niciodata. Nu ii placea sa se surprinda gandind prea mult. Considera ca analizatul faptelor este treaba de adulti, si deci avea altadata timp de asta. Si era constienta ca cei care gandesc uita sa mai vada adevaruriel simple de langa ei. Asa ca se ferea de asta.
Acum era timpul sa priveasca in jur. (intotdeauna facea lucrurile pe rand si la timpul lor). Copaci vigurosi si intelepti o inconjurau din toate partile: stejari, artari, chiar si cativa mesteceni imensi- copacii ei preferati. De undeva din apropiere se auzeau niste soapte care parca o chemau. Grabi pasul, si peste putin timp ajunge la un parau. Era rece si curat, ca unul din munti. Isi racori micutele maini, si apoi le facu caus pentru a bea. Apoi s-a asezat la cativa pasi de mal si a incercat sa se gandeasca cum ajunsese acolo, ce zi era, daca facuse prostia sa vorbeasca cu cineva, cat timp dormise, si mai ales cum ajungea inapoi in oras. Nu avea insa raspuns la nici o intrebare, si asta o enerva, pentru ca pe ea nu o prindea nimeni in nici o capcana prosteasca. Orice credeau "ei", ea nu era un gandac stupid care sa se lase ademenit intr-un borcan. Asa ca hotara ca era destul de bine acolo, racoare si placut, si singura "razbunare" ar putea fi somnul. Astfel, se intinse fericita intre frunze. Simti lacrimi calde izvorandu-i din ochi: erua lacrimi de recunostiinta, si astea erau demne de magicele frunze. Apoi un zambet amar ii inflori pe fata altadata netulburata, un zambet ca o buruiana,. ca un ciulin chiar. Isi aduse din nou aminte de toti care o inconjurau si putea fii atat de fericiti, trebuiau doar sa deschida ochii, sa nu priveasca prin tot ce aveau. Si ea nu putea face nimic ca sa-i trezeasca, iar asta o intrista. Lua o frunza..o invarti intre degetele albe si aproape uita. Clipa urmatoare adormi.

gata.ieri am murit.azi am reinviat.sunt ink pheonixul, care se recreeaza din propria cenusa (sau suferinta in cazul meu). imi curat juliturile, ma ridic, pun piciorul drept inainte ;) si plec. cu mai multa incapatanare. viata n'o sa ma prinda niciodata intr'un borcan. din nou privesc in inaltul cerului senin (lucky me).
sunt eu, mai mult ca intotdeauna. "wind of change" bate, ma duce cu el, azi uit unde am fost ieri, maine nu voi mai stii nimic de azi. sunt doar praf in vant. praful care rade.

sunt cea mai luzaritza, nu sunt in stare de nimic, si puteti sa ma etichetati in orice fel, emo sau cum vreti, eu acum stiu definitiv k p nici un plan nu sunt in stare sa duc ceva la bun sfarsit.
cred k am cam inkeiat blogu asta. nu mai am ce zice. andrei te'ai inselat: nu n'am nimic de zis, pt k prostiile, tampeniile echivaleaza cu nimic.