As i was told the story of both the demise and reinassance of the admired painter, I felt squashed, crammed, between sky and the ground. The kite-shaped stars were falling, their endless tails all mixed up to form a web of uncertainties. The eyes of this web were so small I couldn't crawl through. My heart was beating as if it wanted to compensate the lack of a mouth of its own, to shout my feelings. However, even my heart wasn't powerful enough to break the web. The web approached dangerously to grasp me and then, as if ashamed, went backwards when, just in the same moment, I understood that his controversial painting has had the effect he had hoped for and that it is what he always wanted to acquire. The fact that i couldn't read through its message totally- and I was aware of that- is what hurt me most. Years before I used to be his preferate viewer, critic, FRIEND.

un post ciudat, pe care nu prea imi vine sa cred k l'am scris eu:

18.11.2006


O planeta de mincinosi. Asta suntem. Niste mincinosi,egoisti, egocentristi. Toti! Ne mintim pe noi insine, ii mintim pe cei din jur, pe cei pe care'i iubim, ne furam caciula, ne ascundem de aparente.. Ce adunatura de fricosi patetici! Intr'adevar, adevarul doare si ii face rau celui care'l spune, dar este jalnica lasitatea din noi. Prima data estgi putin socat cand vezi ca cel pe care il stimezi atat de mult devine atat de uman incat sa'si insele dragostea, esti putin dezamagit, dar il intelegi, il ierti, il iei in brate si il incurajezi spunandu'i ca stii ca va face alegerea corecta.
Dar ce te faci cand timpul trece si te trezesti in aproximativ aceasi pozitie? Cum sa te autoincurajezi? Te simti jenat fata de tine insuti, refuzi sa faci o alegere, ai multa dragoste de oferit, dar parca t simti putrezit, imputit, mucegait de a fi inselat increderea lui, de a nu fi in stare sa'ti pastrezi dragostea. Si totusi esti copil, mai ai o viata de "fidelitate" in fata...

16.11.2006.

Agonie

Un tigru pe-o parte zace
E trist. Carnea nu'i mai place.
Coama impunatoare'i acum plina de tarana
Din maretia'i apusa nu se mai vede nici o trasatura.

Zvelte picioruse incopitate si imblanite i se plimba in fata ochilor
Nici un muschi nu'i mai tresare
chiar de'ar vedea pusca vanatorilor.
Oare tigrul moare?

Si leoaica-i da tarcoale
Puiul din safari-apare
Ragetul sa i'l mai auda
Dar e surd.

Tigrul acum pe spate zace
E trist. Pana si coada'i tace.
Puiul se va face mare
Si regatul umbra n'are
Linistit,
Regele moare.

14.11.2006

~COPILUL si DUREREA~

Crescuse. Acum ii facea placere sa se joace cu margelele de sticla.. Intr'un fel era deopotriva calmant si masochist:perfectiunea de perle false o relaxa, dar cu cat se detasa mai mai mult de mediu, de tot ce o inconjura, cu atat ii reveneau in minte acele intrebari, intrebari ce aveau o periodicitate obsedanta, intrebari ce o dureau, dar care erau inevitabile. De fapt, era o singura intrebare al carei raspuns i'ar fi eliminat orice alta indoiala. Ratiune sau Simtire?
Sufletul ii plangea. Mii de albine albe, mari, cu rasuflarea moarta acopereau covorul pe care altadata il venera. Acum era prea infama pentru a mai reusi sa aprecieze frumusetea frunzelor.
Prin ochii ei totul era reflectat deformat, ca in niste oglinzi strambe:frumosul era exagerare, nefiresc, kitsch; uratul era de iubit in schimb, uratul era un test pentru a'i tine pe cei slabi departe de adevarata frumusete.
De ce nu mai era copil? De ce avea acum nevoie de mult mai mult decat de o piersica pentru a fi fericita? Cine era monstrul care o schimbase? Cum il putea ea iubi, mai ales ca nu era ca ea, era departe de natura, era mult prea comun, uman.
Nu ii placea noul sine si nu'l recunostea ca facand parte din fiinta ei.

O blanda pala de vant ii pieptana puful de pe langa urechi. Tresari. Boarea fusese destul d violenta pentru a o trezi din visare: mergea agale pe niste strazi inguste, pustii, dominate de beton, care ar fi scarbit'o altadata.
Totul o durea:gandurile, zgomotul pasilor, parul ravasit, dar totusi prea aranjat pentru ea, mainile prea albe, locurile care nu'i aminteau de nimic.. nici macar cand tragea aer in piept nu o mai facea cu atata pofta parca.

Nu am mai scris de mult pe blog.. am avut compu stricat..Si ultima perioada..adica de fapt de la Sfantul Mihail si Gavril incoace.. s'au intamplat anumite kestii la care nu m'as fi asteptat..totul s'a intors pe dos.. sa zicem k "traiecoria mea sufleteasca" a fost neechilibrata si ciudata..
In fine.. am sa postez nijte kestii pe kre le'am scris.. in ordine cronologik..


10.11.2006

Rasuflarea'i inghetata imi intepenea orice urma de sentiment. Norii pufosi de mai devreme devenisera grei, nepasatori, precum picaturile de ploaie ce'mi biciuisera in alte ere obrazul, parul, genele. Mi'as fi dorit sa fie zapada, insa era doar o lapovita de amintiri ce'mi viola intimitatea intelectuala. Paienjeni tenebrosi ucisi dintr'o frica neinteleasa erau de fapt reincarnari ale viselor la care renuntasem. Parfumul dulceag imi trezea amintir contradictorii: pe de o parte lucrurile interzise din care "muscasem" si de cealalta, o privire prea blanda pentru a fi inteleasa, o privire a unei fiinte pe care o pierdusem fara drept de apel. Impinse de adierea rece, cuvintele pornesc singure a se insira, formand un sirag bizar de pietre nepretuite in valuta. Unele dintre acestea iti gadilau orgoliul, iar altele te prabuseau in abisuri ale constiintei, "piscuri ale adancimii" de care nu avsesesi habar.

As fi vrut sa aflu raspunsul la o intrebare pe care imi era teama sa mi'o pun: de ce ma treceai prin toate starile de la ura la indiferenta la veneratie??
Materia cenusie imi era aprovizioanata cu tot felul de "chestii" mai mult sau mai putin relevante, dar tot ce'mi trebuia era o perfuzie cu tine, cu dragostea ta. Era(i) singurul lucru care ma mai misca, care'mi cutremura lumea chiar, dar si singurul lucru care'mi lipsea. Si acum ca'l aveam, viata mea parea sa fie intr'o neincetata publicitate, eram in stand-by. Dura prea mult sa tintesc spre o noua dorinta. Nu'mi era suficient, dar nici nu'mi ajungea.
Eram bombardata de mii de lucsi, de electroni, protoni si poate nano-microbi, de care putin imi pasa...din nou sufletul mi se bandajase in scoica lui. Si era singur.

Carouri de punkeri, floricele de hippioti, strasuri de hauseri, elefanti impaiati, delasarea veiozei prafuite si arse, hacky-sackul decolorat de jeg, cuvintele ce sar, alearga, danseaza surd, fara ecou; priviri adormite, pinguini ce au uitat sa inoate, timbre asezate gresit in clasoare, pareri pe care nu le poti tine pentru tine, cifre care te poarta din "plus" in "minus" si de la N la C intr'un vartej monocromatic, dansuri fara substanta, hidrocarburi cu formule kilometrice, ore de la care chiulesti ptr simplul motiv ca nu ai altcandva sa obtii compania anumitor persoane, sacrificii intotdeauna inegale..formeaza o lume in deriva.. o lume care uita sa vorbeasca in 2 peri si sa se intrebe daca "dragostea murit'a oare?". Si eu, lupul moralist, fac parte din lumea asta.. uneor mai fug.. (cu cine as fugi? sau cine ar fugi cu mine?)

Un ochi plange, altul rade..

unul e pentru tine, celalalt pentru voi toti..dar tu nu'l vezi decat pe ala care rade.. poate pentru ca de obicei port fata care rade deasupra celei care plange.. te'ar interesa sa stii ca ambele ma definesc? sau poate stii deja si nu te intereseaza decat aia care rade
clovnii sunt artisti, dar mai mult decat atat:sunt oameni.. cand numarul li se incheie, pleaca acasa, au sentimente, se privesc si uneori faca asta cu dezamagire..
cine protejeaza clovnii, cand ei plang jumatate de viata? cine le sterge vopseaua care li se prelinge pe fata? cine ii asteapta la colt de strada si nu se teme sa auda ca viata lor nu e numai fercita?
telefonul lor suna prea rar. copiii de langa bloc le pun piedica si nu e nimeni sa le intinda o mana sa se ridice..
oare e conditia clovnilor trista right from the start?

i'd fade away with you
but it seems you don't want to
then i'll find someone who might do

ce ciudat e sa'ti revezi blogul.. posturile ca reflectia unei veri ce s'a incheiat teoretic, dar care sti ca ti'a lasat urme definitive ce iti brazdeza toata fiinta; urme fara de care nu as mai putea fi in momentu asta.. nu, ar fi altcineva zambind, scriind aici, stand pe un scauin albastru, purtand ciorapi in dungi si cu degete.. altcineva ar incurca oamenii..;) -la cel mai propriu mod- nici macar nu as asculta melodia asta (Tracy Champan-Change) daca nu ar fi fost vara asta.
orice lucru care nu a mers cum as fi vrut a fost un rau necesar.. un rau fara de care nu as fi putut cladi celealte lucruri bune.. de fapt.. nu e corect spus "cladi".. nu am fost eu arhitecta.. sau poate da. oricum, problemele au fost spalate de bere, si ce a fost bun a ramas

va iubesc pe fiecare in parte (cei care cititi blogu si ma cunoasteti)

SA NU CREZI NIMIC, VORBELE'S DOAR FUM....

Vreau o bomba.. sa ma faca sa deraiez de pe sinele monotoniei.. sa rupa cursul berii.. Un lucru rau te ajuta:te caleste.. te face sa nu mai tremuri la orice adiere de vant, la orice fleac.
Cum poate un tablou sa sara de pe perete.. nu se plictiseste acolo , chiar in ciuda complexitatii lui?? Nu isi doreste sa stea alaturi zi de zi de alte tablouri.. sa fie vazut de alti ochi, sa fie batut de alte vanturi, sa aibe alte rame? Nu isi doreste niciodata sa simta maini repezite, infricosate.. maini de hot pe el? Realitatea nu presupune interactiune?
Cat mai astept hackerul care sa'mi viruseze orice urma a trecutului, care sa'mi arunce la Recycle Bin orice ciob de sentiment si sa nu dea restore vreodata? o sa aiba vreodata curaj sa selecteze tot textul scris minutios,cu toate orele pierdute, sa dea click-dreapta si sa dea Delete?
isi ia vreodata cineva un risc total, fara jumatati de masura, fara asigurari, fara hamuri de protectie? accepta cineva o provocare fara cale de intoarcere?
in continuare.. as accepta EU aceasta provocare? sau doar m'am pierdut intre cuvinte, intre utopii nocturne?

are u my sweet 666? but then again.. today i love u and i know i can't be without u from now on, and tomorrow i dangerously take my index finger next to the Esc button, to encounter some diversity and forget my faith is fading.
i don't need an amswer; words ar oh!! so useless!!! actions do the trick.. i might look back.. i shoudn't but i might. Hmm.. the evil seeds are making roots.. will you really let that happen? please don't!! "Save me from the dark, from the nothing i become" as the song said.
why do i doubt you would change? i fear that. i am certain i would, though i am not sure it would be a positive change.
See, this is what happens when i don't see you days on end: i start wondering, i feel like in a black-hole, i search for opportunities. don't you think i hate myself for these?

si totusi, ce vreau eu de fapt? ce vreau acum, in momentul asta? de ce nu ma dezmint nici in al 12lea ceas, de ce sunt tot vesnica nemultumita? ce naiba imi lipseste?

- Ce mai faci? m'a intrebat binecunoscuta'i privire blanda cu care ma imbratisa intotdeauna.
Mi'am dat seama ca tot ma iubeste si am simtit piedestalul idealurilor mele naruindu'se. Da, preferam sa'l stiu urandu'ma.. asta meritam. Totusi persistenta dorului sau de a ma lua de mana era o mult mai cruda razbunare, ma innebunea, imi infigea mii de cutite in fiecare por al inimii. Dramul de respect de sine era acum definitiv spulberat. Sufletul nu mai putea convietui cu acea fiinta odioasa pe care obisnuiam s'o numesc "eu".
Nu ii puteam raspunde. Traditionalul "Sunt bine." ar fi fost o infamie. Imi aminteam automutilandu-ma in continuare cum ii rupeam incet-incet colturile stelelor zambindu'i. Apoi radeam si plecam calcand cu pasi repeziti pe franturi de amintiri, pe frunze. Nu priveam in jos, nici in urma.. nu vedeam ca fiecare pas de'al meu sugruma sperante.
De ce imi permiteam sa fiu copil?De ce priveam numai in sus? De ce nu eliberam zmeii din eterna lor sfoara?
El continua sa ma priveasca. Am pasit nesigur si l'am imbratisat. O lacrima hoinara si calda i sa plimbat pe gat. Avea ochi mari, buni, dar pareau de sticla. Atingandu'i pleoapa m'am speriat: in spatele ei era un ochi rece, neinsufletit. I'am sarutat ochiul, dar ceva m'a zgariat, mi'a perforat ultima ramasita al acelui jalnic eu. Cum poate o lacrima sa inghete? Dar ceva atat de amorf precum sufletul? Sau lacrimile nu vin din suflet?
L'am privit. Parea cu totul inmarmurit. Si totusi ceva se schimbase. Ma simteam ca dupa un perete de sticla: voiam sa fiu mai aproape, sa vad toate detaliile, imi parea ca proprii ochi ma inseala. Era aceasi privire, doar ca acum o simteam plina de cea mai pura ura. Nici macar scutul imaturitatii nu ma mai apara.
"Frunze, multe frunze. Ma asez la picioarele lui si il rog sa'mi puna ordine in miile de bucati amestecate al puzzle'ului din mine."
Cand m'am intors era in aceasi pozitie.Si atunci climaxul hazardului m'a palmuit: o adiere calda, de altminteri frumoasa, - si aici paradoxul, caci ne aflam intr'o incapere- mi'a risipit frunzele peste tot formand un curcubeu al tristetii. Iar cand toate s'au asternut pe jos impletind un adevarat covor al vremurilor de demult el disparuse ca o naluca.

Monologul Pietrei

De cum am atins piatra am simtit'o pravalindu'se , rostogolnidu'se si iscand un adevarat "baldabac interior". Toata fiinta mi se concentrase intr'o suprafata de vreo 180cm2, adica aproximativ suprafata talpii. De ce a talpii? Fiindca ea fost cea care a interactionat- desi impulsionata de undeva mult mai de sus, si mult peste statutul ei social- cu acea firmitura de Terra. Nu era mai mult decat o piatra.. si totusi oricare din noi am fi putut fi acea piatra. Si pietre.. si frunze.. si ploi.. roase ani intregi de vanturi, de suturi, sau de alte fenomene normale si paranormale.. si bineinteles de ganduri in prima instanta.
Cum poate o piatra sa'ti schimbe destinul? In mii de feluri, dar o sa las imaginatia ta sa'si faca treaba aici. Gandindu'te la asta este deja un prim exemplu centrat pe acest graunte fictiv.. mic si totusi tare, puternic.
E tulburator sa constientizezi ca simti toata viata din prejuru-ti prin toti porii fiintei tale. Si in ciuda acestui fapt, sa fii capabil sa treci ca un porumbel alb prin ea, nu neaparat aducator de liniste si pace, ci mai degraba imperturbabil precum marea. ("Marea nu e totdeauna linistita" ai replica. Si ai avea dreptate, intr'adevar. Dar totusi ea face tot ce isi doreste, cand isi doreste, cum si cat de mult isi doreste. E suverana neinduplecata pe teritoriul ei. Si asta o face imperturbabila.)

Imi place sa scriu aberatii, imi place sa'mi scormonesc sufletul.. si chiar si pe al celorlalti, constienta de diamantele (dar si pietrele, cateodata) pe care le pot gasi acolo. Si totusi aici nu aberez, sau poate doar intr'un mod logic si legat, totul fiind structurat (destul de) clar in fraze.

Si (reintorcandu'ma) piatra iese in drumul tau ca sa'i dai un sut cand deja te'ai plictisit sa analizezi chipurile oamenilor ce trec pa langa tine; sau ca sa astupi o gaura; sau ca sa faci un foc medieval pe munte cand esti fleasca dupa o ploaie rece, si ca tine sunt si chibriturile; sau pentru a-ti descarca nervii - desi metoda poate cauza evenimente neplacute in a ta viata-; sau ca sa incingi o miuta in spatele blocului; sau ca obiect de jonglat... sau orice altceva mai original. Piatra se gaseste in aceasta lume arhipopulata ("de tot felul de simpatici cu mintea poluata") cu o larga gama de motive bine definite. Existenta ei este dovada impotriva aparentei inutilitati. (Deci utilitatea ei este consecinta logica a faptului ca ea exista pe Pamant). Si argumentele cum ca te poti impiedica si/sau lovi de/cu ea nu stau in picioare, atata timp cat accepti ideea ca orice lucru, obiect, fiinta este un melanj de bun si rau.

Ce e dragostea? Nu stiu. Nu as putea raspunde. Orice definitie imi pare mult prea copilaroasa. E insa unul din marile lucruri pentru care merita sa traiesti. E singura emotie care te zguduie -pe plan personal, sufletesc- intr'atat de mult si totodata intr'un mod pozitiv, incat merita toata suferinta pe care o atrage dupa ea de cele mai multe ori. Poti sa iubesti ca un copil infiorat si speriat de noile batai ale inimii, atat de nespecifice copilariei, poti sa iubesti matur, poti sa iubesti flamand, poti sa iubesti prieteneste, poti sa iubesti cu respect, si evident ca mai iubesti si cu dor, si cu dorinta, si iubesti cu ochii, cu nasul, cu palmele, cu buzele, cu intreg corpul, cu fiecare particica fizica a lui, si chiar cu mintea.
Eu iubesc in toate modurile. Si acum ma simt om pe de'a'ntregul.
Nu e ciudat?? Cand nu iubesti.. poti analiza cu atata simplitate si aroganta acest sentiment micut si enorm, care iti fura toata ratiunea.. gasesti tot felul de explicatii.. cuvinte frumoase si mari. Pe cand el e totusi un sentiment grandios, dar atat de simplu.. poate d'asta nici nu'mi gasesc cuvintele..nici nu trebuie sa le gasesc. de fapt, daca ma gandesc mai bine.. mi se pare o violare sa incerci sa analizezi ceva atat de pur.. de frumos.. e la fel cu a incerca sa afli de ce zambesc copiii..
........................................................................................................................................................................

Sunt nelinistita. Dar nu e orice fel de neliniste.. e o neliniste metafizica. Lumea asta chiar e mai mare decat ar putea incapea vreodata in imaginatia noastra, dreptatea e o notiune pur teoretica, iar adevarul... e mult prea simplu ca sa'l putem vedea.. dar totusi mult prea vast pentru a'l cuprinde pe tot dintr'o privire.
Si da, am regrete ca nu sunt altfel.. as fi putut fi doar eu cu socotelile mele, singura in cutia mea, fara sa deschid vreodata capacul. Dar e prea tarziu acum.. deja lumina a intrat.. deja 'half of myself is outside the box'

Si ma simt exact ca adolescentul miop, din romanul lui Eliade, care observa orice detaliu doar pt a se sustrage de la invatat. Dar totusi am hotarat ca nu mai astept sa vina vantul schimbarii. Numai depind de el. Acum sunt eu insasi acest vant. Acum eu hotarasc schimabarile.
In final e viata mea si vreau s'o traiesc si bine si rau.

"Culoarea nu e a lucrurilor..e a ochiului nostru..Daltonistii vad verde in loc de rosu. Daca toti am fi daltonisti toate lucrurile rosii ar fi verzi, ochiul sufera de atatea ori de altfel de halucinatie... urechea de asemeni.. "mi s'a parut ca m'a strigat cineva", pipaitul insala, simtul interior insala.. Cei carora li s'a amputat piciorul se vaieta inca uneori ca ii doare unghia de la deget. Lucrurile n'au nimic al lor: nici forma, nici culoare nici sunet. De altfel, n'ai vazut si in somn cum ne insala simturile? Traiesti in vis tocmai ca'n viata. Soarele te arde, iarba e umeda, gheata rece, Vezi ce nici n'ai gandi, castigi saci cu bani de aur. Ba chiar banuiesti ca esti in vis, si ingrijorat cauti sa verific, sa te pipai. Dar te convingi ca e realitate. Pentru orice ganditor adevarat a ramas stabilit ca nu putem avea nici o incredere in simturi. Totul e relativ."

si uite k totul e bine, uite ca nu s'a rupt sfoara, uite ca a mai trecut un moment, uite k mai e ceva din constructie, uite ca tot sunt copil, si uite k ink iubesc, si uite ca mai visez, si mai sper, si uite ca totusi perfectiunea nu e de neatins, si uite k norii nu mai afecteaza, si uite k dau din cap, si uite ca sangele imi danseaza ca berea pe gatlej, si inima imi bate in ritm d bass, si uite ca din nou privirea mea are acelasi vector ca si zborul pasarilor.
si totusi de ce tremur? de ce in ciuda tuturor de mai sus, in ciuda culmii pe care ma aflu, ma simt departe de voi?
do soulmates die?
you give me the answer to that.

__________________
poate e mai simplu decat as crede: cel mai inalt pisc imi pare infim.
poate nu e pus acolo ca eu sa ating cerul de pe varful lui, ci doar k sa imi pot desface aripile in vantul eului meu bantuit de taine inchise cu chei de mult ruginite.

In sfarsit am invatat sa merg pe bicicleta. Dar ca orice lucru pe care il fac, si asta e diferit de cum fac ceilalti. De fapt e o bicicleta din acea.. de circ, cu o roata.
Si uneori ma trezesc "Sub pamant srl" si ma sperii, si ma pierd in intunericul sufletului, si intind mainile sperand ca mai e cineva alaturi de mine, dar singur e pamantul recisor, care imi sopteste ca vor veni vremuri mai bune, si uneori mai prind si cate un fir al propriilor ganduri si ma tin strans de el, fiind singurul care ma scoate in final la lumina... Si ma mai intorc cand simt cate un rasuflu uman in spate.. o data a fost chiar Rudyard Kiplling, amintindu-mi ca Triumful Si Dezastrul sunt doar 2 impostori ce trebuie tratati la fel. Halucinatiile sunt atat de reale, dar totusi atat de amorfe... le simt parte cu mine..
Si apoi ma frec la ochi, si descopar ca de fapt sunt in alt hau de necuprins, si ma simt mica privind marele albastru din juru-mi, si imensa vazand toate locurile vechi, si care imi par atat de indepartate acum, de pe acel "Pamant". Si e incredibil, dar caldura nemaivazuta, si totusi parca atat de familiara a norilor imi confirma noua realitate. Si uit toate sparturile trecutului, si las in urma duhoarea amintirilor, arunc departe perlele dintre lacrimi, si imbratisez cu toata fiinta, si chiar cu 21 de grame in plus decat atat, noua realitate pe care am visat-o ieri. Nu, nu e un hau, pentru ca stii ca am cu ce sa'l umplu..
Si continui sa pedalez, inainte si inapoi..si iar inainte, ca viata nu se mai intoarce, si in amintiri nu se traieste..
Si bicicleta mea cu o roata e stropita cu dragoste, si e mai speciala decat a oricui.. doar cine se mai plimba subteran si aerian pe o roata?!?

3..

si acum si pt voi, sa nu credeti ca v'am uitat, va mai tin atarnate de o sfoara, pt simplul motiv ca eu sunt eu si voi sunteti voi, si intre noi e o rapa adanca, si plina de ciulini si poate daca va arunc acea ata va prindeti de ea; pt ca nu sunteti de acord sa va zgariati fina piele prin acei maracini pt a ne intalni la jumatatea drumului.
dar franghia nu s'ar rupe daca v'ati agata toate de ea? sau oare am eu puterea sa va trec pe toate o data?
~pt palma pe care mi'am luat'o pt ca am incercat sa t ajut, sa te schimb, sa te scot de sub picioarele lor
~pt ca ma gresit si tu ai ramas aceasi, fara vreo intentie de a ierta
~pt ca esti fraiera, intr'un cuvant
~pt ca sunt naiva
~pt ca ma atasez de oameni si incerc sa'i schimb
***********************************************
PT FANTASTICA USURINTA CU CARE DATI CU PICIORUL UNUI OM CARE TINEA LA VOI!
(incerc sa evit falsitatea cuvantului "prietenie')
*** si va admir, si va detest.

FRIENDS :*
'HERE'S LOOKING AT YOU, KID!'
 

De fiecare data cand merg pe acea strada minunata- si asta se intampla destul de des- este acea batrana cu fata prietenoasa care, cu zambetul ei cald, imi arunca cate un ghiveci in cap. Uneori imi nimeresc chiar in fata..in ochi. Si atunci plang si ciobul se topeste. Ma intreb..oare de ce are atatea ghivece?? Le cumpara special pt mine? Oare sunt eu singura "victima"? Dar eu nu i'am facut niciodata nimic. Chiar i'am zambit, cu tot sufletul meu: trist, vesel, bolnav, apasat de intrebari..cum o fi el. Si m'am saturat!! vreau macar sa stiu de ce face asta. Intotdeauna pare atat de visatoare, parca e nepamanteana. Si cum uit intamplare, cum mi se duc vanataile si zgarieturile, cum mai gandesc "de data asta n'o s'o mai faca', si pasesc din nou pe acel bulevard, se intampla din nou. Pacat ca pt mine acest drum este unul vital, de neocolit, de neevitat, cel putin in conceptia mea. Si prefer o vanataie din cand in cand decat sa ocolesc intregul oras, decat a risca sa ma pierd printre ulitele fara tipenie de om.
dar de ce...?

A SCENT OF OLD

Te simt cu mine cu fiecare aer tras in piept, cu fiecare clipit din ochi, cu fiecare bataie a inimii, cu fiecare tigara. Esti omniprezent. Cu fiecare secunda care trece realizez ca vei ramane intotdeauna o parte a gandurilor mele. Si asta ma bucura. Vegheata ma simt in siguranta.
Am multe intrebari, am ganduri care nu imi dau pace..le gonesc ca pe niste muste enervante. Dar ele persista. Le evit cat pot, constienta ca altfel as pierde o parte din acesta bucurie copilareasca ce imi cucereste fiinta..din ce in ce mai mult.
Da, mi'e frica. Tu te'ai mira, nu ti'ar veni sa crezi..dar trebuie sa recunosc asta. E frica de a'mi asuma un risc..frica patetica de a renunta la ce am pt ceva mai bun. si de ea ma ascund.
Ma ascund de mine insami?? nu cred. Sunt perfect constienta de tot..dar incerc sa evit, sa ignor. Unui sentiment de asa o amploare, de asa o frumusete nu merita sa ii fie furata nici o miime din stralucire..pt..nimic, in fond. Dar oare cand alarma va suna, si cand ma voi freca de somn la ochi, vei mai fii langa mine?? Sau voi simti acea deznadejde ca dupa un vis frumos care ai vrea cu tot sufletul sa fie realitate? Imi vei zambi si ochii tai vor zice ca totul e bine, sau va fi doar camera goala, si monotonia culorilor si a zambetului??
De ce am ales sa scriu toate astea pe blog? nu stiu. poate pt ca simteam ca trebuie. E acel gen de lucru care simti ca altfel nu se poate , dar nu ii cunosti si nici investighezi motivele; pur si simplu il faci. Imi place sa'l numesc instinct. Si acest "trebuie", ca si toata acesta rasfrangere a sentimentelor mele, le'am avut in dush. Gandesc mult in dush..presupun ca apa ma inspira. (oare are legatura asta cu faptul ca sunt cal, un semn de apa?? nu stiu ce sa cred)
Nici cum mi'ar placea sa reactionezi citind asta si dandu-ti seama ca este vorba despre tine nu stiu. Poti doar sa taci, sa nu spui nimic, niciodata..doar sa nu fugi, sa nu ma dezamagesti. Sa fii tu.


_____________________
doua posturi intr'o zi...:|
sunt fericita..e simplu, simplu de tot. (dar incredibil)

MANIFEST de parere.

REJECT THE SISTEM....!!!

1.tie, tu care te abtii de la vreo parere: Scuipa cu mine pe uniformele lor. Ajuta'ma sa'i ingrop in monotonia atat de comfortabila si calduta. O monotonie a privirii, a miscarilor, a mancarii, a muzicii, a locurilor, a actiunilor, a gandurilor, si in primul rand al hainelor.
Nu mai scuipa. E de ajuns acum. Deja se simt bine: sunt niste paria. Dar refuza sa vada ca aceasta notiune nu mai poate fi definita, pt ca a contopit toata masa. Oricine e un paria. E normalitate. Ce conflict paradoxal de termeni. ~Mainile sus si ziceti cu mine:" Sunt un paria ca si ceilalti si sunt mandru"~

2. cu dedicatie, my beloved foe: Nu privi la cer: nu ai ce vedea acolo. Nu s'au facut inca rampe suspendate, asa ca inca nu e timpul sa iti muti privirea: nici scheitarii cul nu zboara atat de sus. Mentine privirea dreapta, dar din cand in cand trage cu ochiul si la pantofii oamenilor: nu uita ca incaltamintea zice tot despre cineva: manelar, hauzar, trender, scheitar, panchar, roachar, gotic, emoist. Uhmm ti s-a parut ca vezi o floare; oare chiar era un fluture ala pe care ai calcat?? crede'ma nu conteaza, oricum nu te ajuta la nimic o chestie colorata si zburatoare si cu praf enervant pe aripi.

3. Fiecare face o alegere, constient sau nu de ea. Evident ca ele depind de persoana, de mediul fiecaruia de viata. Nu se poate sa nu fie asa. Sunt putini cei care se bucura de perspectiva singuratii. Infim de putini. Si intelegand asta, de ce nu ii puteti intelege pe cei care cauta acceptarea celorlalti?? Indiferent prin ce mijloace triste incearca ei sa castige asta...poate sunt singurele mijloace pe care le pot vedea in acel moment. Nu mai acuzati poserii, pokemonii, wannabee-dunno-what. Nu este vina lor pt limitarile care ii fac sa fie astfel. De ce nu ii puteti ignora si evita pur si simplu??!!Poserismul e doar o rasfrangere a singurataii, a confuziei, a instabilitatii si a imaturitatii, last but not least. De ce imaturi?? Priveste la copii: se imita in continuu unul pe celalalt. Un adolescent nu ar mai trebui sa faca asta, adevarat, dar tocmai asta e imaturitatea. Si e trist sa fii asa: e trist sa nu mai ai un "eu" distinct si sa nu mai poti face diferenta intre "eu" si "tu". Intotdeauna am urat uniformele. Pe cand ei poarta una din proprie vointa.
concluzia la pct 3: IGNORATI POSERII VOI CEI CARE ZICETI ZILNIC IN GURA MARE CAT II URATI, PT CA ORICUM VOR EXISTA INTOTDEAUNA. (Poser e doar noul termen pt prefacut, si acestia au existat din intotdeauna, exista sub orice forma, si vor continua la fle pt muuul, muult timp.)

(cine a mai pomenit concluzie in mijlocul paragrafului???=))) ca de fapt nu am terminat)
varza.

Etichetarile astea in functie de muzica pe care o asculti sunt din nou o chestie ingrozitor de imatura pe care o urasc. Avem un borcan cu fiecare categorie mentionata mai sus (roacheri..etc), dar ingredientele astea sunt arareori folosite impreuna; daca te incumenti totusi foloseste cantitati mici, si cu bagare de seama.
E vorba din nou de mediul social din care cineva provine, si din nou nu poate fi invinuit de asta; gusturile cuiva se formeaza in urma acestui mediu si in urma experientelor "speciale" din viata sa: acele momente unice (haotic de fericite sau ingrozitor de traumatizante) care ii definitiveaza caracterul. In urma tuturor acesti factori se formeaza complexitatea sau limitarea unui om.

Si "emo" e doar un nou cuvant pt pesimist, pt introvertit. Este alegerea lor. Au dreptul la ea.Sincer, condamnandu'i pe toti mentionati voi sunteti de mii de ori mai "rai" decat ei. Pt ca nu oricine poate face o alegere buna.
Cred ca ideea de emo a degenenerat intr'un mod patetic de la ceea ce se vroia sa fie: "emo"..nu iti suna a emotional?? eu vad sensibilitate, vad oamenii care pot sa vada deasupra aparentelor. In concordanta cu imaginea actula ar trebui sa se numeasca "desps"..sau cva din "desperate".
Dar ma urasc pt ce fac acum: am inceput si eu sa caut, sa rascolesc, sa sap in acele borcane de mirodenii si sa vad cum, si din ce sunt facute.

e o varza. dar pt mine face sens, dci nu ma intereseaza.

>COPILUL SI DUREREA<

Simti o mangaiere usoara. O gadila si in acelasi timp ii facea placere. Apoi o alta mana, una aspra ii atinse fata..si parul. I se parea atat de aspra incat avea impresia ca aude zgomotul facut de aceasta prin parul ei. A intins si ea o mana tremuranda, in cautarea celeilalte:se temea, o mana poate fii calda si protectoare, dar nu e intotdeauna prietenoasa. O atinse si se sperie: nu pipaise n viata ei o inchetura atat de plapanda. A incercat sa aduca mana mai aproape..dar usurimea cu care a ridicat-o i s-a parut intimidanta. O lasa.."oare de ce nu ii aud pasii, respiratia??" Cu un amestec de furie ca cineva si'ar putea bate joc de ea, frica si curiozitate se ridica si deschise ochii. Nu era nimeni. Cu siguranta isi batea joc de ea!! S-a ridicat in picioare, si, vazand puzderia de frunze multicolore ce i se asternea la picioare se apleca extaziata sa culeaga cateva. De multa vreme nu mai vazuse asa o imbinare perfecta a tuturor nuantelor posibile. Ultima data cand isi aducea aminte de ceva la fel de frumos era ziua cand ii murise mama. Atunci plansese enorm si inca regreta ca patase acel covor superb cu lacrimile ei naive. Simti si acum o margea calduta prelingandu-i-se pe fata, dar a sters-o repede, considerand-o nevredinca in a-si gasi culcus pe acele frunze.
Isi aducea aminte sentimentul pe care il avea cand picta: era ceva ce nu mai simtise in nici o alta imprejurare. Si de cand fugise din acea casa odioasa nu mai tinuse o pensula in mana..dar oricum, fiind constransa sa deseneze dupa bunul plac al "torturantelor" nu simtea nici o placere..chiar considera toata prefacatoria asta o mare profanare. Deci nu isi facea vreun gand sa se intoarca, nici nu concepea asa ceva.
Isi duse usor mana prin par si toate gandurile disparura de parca nu le avusese niciodata. Nu ii placea sa se surprinda gandind prea mult. Considera ca analizatul faptelor este treaba de adulti, si deci avea altadata timp de asta. Si era constienta ca cei care gandesc uita sa mai vada adevaruriel simple de langa ei. Asa ca se ferea de asta.
Acum era timpul sa priveasca in jur. (intotdeauna facea lucrurile pe rand si la timpul lor). Copaci vigurosi si intelepti o inconjurau din toate partile: stejari, artari, chiar si cativa mesteceni imensi- copacii ei preferati. De undeva din apropiere se auzeau niste soapte care parca o chemau. Grabi pasul, si peste putin timp ajunge la un parau. Era rece si curat, ca unul din munti. Isi racori micutele maini, si apoi le facu caus pentru a bea. Apoi s-a asezat la cativa pasi de mal si a incercat sa se gandeasca cum ajunsese acolo, ce zi era, daca facuse prostia sa vorbeasca cu cineva, cat timp dormise, si mai ales cum ajungea inapoi in oras. Nu avea insa raspuns la nici o intrebare, si asta o enerva, pentru ca pe ea nu o prindea nimeni in nici o capcana prosteasca. Orice credeau "ei", ea nu era un gandac stupid care sa se lase ademenit intr-un borcan. Asa ca hotara ca era destul de bine acolo, racoare si placut, si singura "razbunare" ar putea fi somnul. Astfel, se intinse fericita intre frunze. Simti lacrimi calde izvorandu-i din ochi: erua lacrimi de recunostiinta, si astea erau demne de magicele frunze. Apoi un zambet amar ii inflori pe fata altadata netulburata, un zambet ca o buruiana,. ca un ciulin chiar. Isi aduse din nou aminte de toti care o inconjurau si putea fii atat de fericiti, trebuiau doar sa deschida ochii, sa nu priveasca prin tot ce aveau. Si ea nu putea face nimic ca sa-i trezeasca, iar asta o intrista. Lua o frunza..o invarti intre degetele albe si aproape uita. Clipa urmatoare adormi.

gata.ieri am murit.azi am reinviat.sunt ink pheonixul, care se recreeaza din propria cenusa (sau suferinta in cazul meu). imi curat juliturile, ma ridic, pun piciorul drept inainte ;) si plec. cu mai multa incapatanare. viata n'o sa ma prinda niciodata intr'un borcan. din nou privesc in inaltul cerului senin (lucky me).
sunt eu, mai mult ca intotdeauna. "wind of change" bate, ma duce cu el, azi uit unde am fost ieri, maine nu voi mai stii nimic de azi. sunt doar praf in vant. praful care rade.

sunt cea mai luzaritza, nu sunt in stare de nimic, si puteti sa ma etichetati in orice fel, emo sau cum vreti, eu acum stiu definitiv k p nici un plan nu sunt in stare sa duc ceva la bun sfarsit.
cred k am cam inkeiat blogu asta. nu mai am ce zice. andrei te'ai inselat: nu n'am nimic de zis, pt k prostiile, tampeniile echivaleaza cu nimic.

tANJESC

Intr'o multime de oameni, sunt singura
Bate vantul
Scriu aberatii albe
N'am pretenia sa le numesc versuri
Visez dar plang
Nu, nu este un paradox
Toti ma imping
Incoace si'n colo
Un pogo continuu
Nu voi mai iesi niciodata
Nu devin emo-kid
Traiesc in lamer-itatea mea

Inot,zambesc
dar ma scufund
Nu ies la suprefata
Raman: e albastru, e frumos
E pustiu
Curentii calzi sunt demult departe
Frigul e doar o obisnuita
Viata de plastic
Lacrimile sunt aproape calde
Dar nu ajung sa topeasca marea
Ma scufund in pacatul de ieri
Ca sa uit de azi
Si sa nu pot visa maine

Se aud vocile lor
Sunt veseli
Sa ma alatur??
Are rost
Fara mana calda
Dupa care tanjesc?

Deodata simt
Ceva ma gadila pe burta
Intunericul atotcreator dispare
Vantul mi se alatura
Imi inveleste sufletul
Mai exista cineva milostiv!!!
Dar nu mai pot auzi
Nu ii inteleg cuvintele
In sfarsit privesc la campia din jur
Si ea imi seamana (oi fi personificarea naturii? -ea creeaza totul, si apoi ramane parasita)
Si ea e un abis ca si mine
Plec cu ei in calatorie
Merg
Merg
Merg
Nu cred ca ma mai intorc
Nu aici...

SUPERFICIALITATE...

Ca fumul de tigara...
Superficialii ma inconjoara....incerc sa ma ascund:ii ignor, ii evit. Dar uneori..e ca o supradoza..ma ineaca.Ma uit in jur..ii vad peste tot (nu toti..in nici un caz, dar superficialii sunt oriunde). Inghit in sec, si raman cu un gust amar. Incerc sa'i inteleg..poate prefera sa uite, sa se ascunda (dup'o foaie si'un rand??!!?) ..poate cred ca viata e prea scurta (si nu trebuie inteleasa, ci traita.. Ce cliseu..
Sa ma imbrac si eu cu fuste pana sub fund? e asta o solutie? de ce caut sa'i inteleg?..e doar problema lor..oricum ma simt departe de "lumea lor" si nu ma doresc a fi integrata..dar totusi am cateva in sifonier..Poate am si eu o graunta in mine..toti trebuie sa avem..
Stiu! Te gandesti ce inteleg eu prin superficialitate..Pai etichetarea oamenilor dupa imbrcaminte si gusturi muzicale..(cum ramane cu "gusturile nu se discuta"??) de care trebuie sa recunosc ca m'am cam facut si eu vinovata in ultima perioada..:(((..Sau imitarea tipic adolescentina a unui anumit tip comportamental cu scopul de a fi acceptat intr'o anumita gasca, cu repercusiunea de a te pierde pe tine insuti, si , la polul opus, cei care nu'i pot intelege pe primii, si care ii condamna. "Coolness-ul" ..trendul..Frumusetea artificiala (aici intelegand atata produse de machiaj folosite excesiv de mult si de des cat si chirurgia)..deja 5 exemple..care le'am dat fara a ma gandi. Cat de multi va faceti (sau ne facem) vinovati de macar unul dintre ele?

>COPILUL SI DUREREA<

Mergea. Capul si'l tinea sus, ridicat indeajuns de mult incat oricine sa vada ca totusi mai are incredere in ea. Vantul ii sufla in par facandu'l sa arate aproape blond. Micuta mergea domol pe strada aglomerata -nici repede, nici incet- si ii cerceta pe toti cu atentie. Inexpresivitatea lor o inmarmurea.De fapt pasivitatea, monotonia multimii era cea feroce. Sau cel putin asta era parerea ei. "Toti merg grabiti spre serviciu. Nimeni nu vede puiul de caine de la coltul strazii, copacii abia inmuguriti..nici mirosul de ploaie, de praf umed probabil ca nu il simt". Deodata o teama ii tulbura sufletul gingas: "Oare asa voi deveni si eu? Oare numai copiii pot observa lucrurile simple??Trebuie sa incerc sa'i ajut". Si'ar fi dorit sa fie undeva la tara, departe de strazile agitate care ii provocau o oarecare neliniste, insecuritate copilareasca. Era obisnuita sa traiasca in mijlocul naturii, si deja "cetatea de beton" ii provoca un fel de scarba nedefinita.
Infatisarea era normala: un pic neingrijita, cateva vanatai si zgarieturi, funingine pe brate si pe frunte, un zambet larg inca nealterat de nici o grija, si niste ochii verzi-caprui ceva mai visatori.
Ajunse intr'o piata. La ora acea inca nu venisera multi negustori, si nici gospodinele nu se inghesuiau. Trece pe langa niste cirese parfumate. Mai incolo pepeni galbeni. Isi amintea savoarea lor, dar numai ca prin vis. Si cum nici nu erau fructele ei preferate nu avea rost sa se oboseasca:cirese i'ar fi incaput infim de putine in pumn, iar un pepenas, chiar si unul mic, ar fi fost greu de laut, si fugit cu el pastrandu'si echilibrul. Se luptase mult cu ea insasi pana sa inceapa sa fure mancare. Dar fructele sunt date sa fie mancate.. natura..ii se parea trist ca naturii este furat dreptul de a fi pura si este amestecata in activitatile comerciale ale omului. Nu i se parea ca face o crima atat de mare, si oricum se baza mult pe statutul ei de copil care o proteja intr'un fel. nu s'ar fi autocaracterizat niciodata, nu stia cum sa o faca, dar privita din exterior era o perfectionista foarte mandra. Astfel, dupa ce primise de multe ori de mancare de la batranele, a inceput sa simta ca sentimentul de mila al oamenilor nu ii aduce onoare. Constienta totusi ca la varsta ei nu prea avea ce altceva sa faca, continua sa accepte, dra totusi mai rar, si incercand sa evite cat de mult putea acest ajutor. Instinctul ii spunea ca supravietuirea nu are legatura cu ceilalti. Fara sa o gandeasca, stia ca in fata mortii esti doar tu, singur. Si nu vroia sa ajunga acolo, si mai ales nepregratita.
Simte o aroma. O fi ceea ce spera ea? Aroma unei nopti blande dar racoroase si parfumate de mai..dar nu putea sa se insele! Nu cand era vorba de asta! Si da: da coltul, si le vede, mari si moi si catifelate, si le simte parfumul de neconfundat. Se apropie, nu tiptil, pt ca tocmai asa ar atrage atentia vanzatorului, dar nici in graba, exact precum un copil care pierde vremea in locuri unde nu are nici o treaba. Trecand pe langa taraba incarcata, insfaca o piersica mai mare si fuge. Aude glasul strident al vanzatorului, dar se bucura ca este lasata sa'is savureze in tihna fructul. Se hotaraste sa aleaga si o ambianta mai placuta pt a savura victoria primei piersici din acel an: parculetul ei secret, cum ii place sa'l numeasca. E suficient de ascuns printre case si stradute incat sa nu vina nici copii galagiosi care sa o cheme la vreun joc plicticos in care nici macar nu poate gandi, dar sa viseze; mai mult nu sunt nici femei trecute de a 2a varsta care sa o mangaie pe fata si pe cap. Ii placea afectiunea, dar nu asa, de la orice strain care nu o cunoaste; in fond, ea ar putea sa nu fie dragutza deloc: ar putea sa fie un copil rau si obraznic. "Astfel de femei sunt de evitat." hotarase ea cu ceva timp in urma.
Sta pe o banca cu vopsea rosie scorojita, si mushca cu o pofta cuceritoare din fruct. Zeama dulceaga ii se prelinge pe barba, si pica pe tricou. Uita complet de expresiile pe care le auzise demult la mama ei- "trebuie sa ne castigam paine de asta muncim", "vrei sa nu avem ce pune pe masa?" - si isi savureza prada cu intreaga fiinta. Trebuia sa afle o data si o data si intelesul lor, dar acum avea lucruri mai imortante de facut. Leaganele de peste drum o asteptau, iar soarele era nerabdator sa'i ofere o mangaiere.

continuarea intr'un post viitor..

Sincer nu stiu exact de ce am inceput blogu asta..k sa'mi scriu aberatiile da..dar puteam la fel de bine sa le scriu intr'un caiet..oricum nu le citeste nimeni..
Ma simt intr'un mod ciudat fericita..nu k fericirea ar fi un lucru nemaiintalnit la mine, ci kiar din potriva; bizarul consta in faptul ca am motive sa fiu trista..it's a time to lose friends right now..and i've already managed succesfully to do that with 2..una din vina mea..
Si m'am saturat de bucurestiu asta infect..vreau sa urc p munte, vreau in vama, vreau la sibiu -la concertu H.I.M-
VREAU..un cuvant de baza la mine..o actiune la kre excelez si in somn..

kteva linkuri... http://www.armleg.com/forum/mishu4u.html
http://scentofadream.hi5.com
http://www.dordeduca.ro
http://www.liquidgeneration.com

de acum incep adevartele posturi aberante